Instrumentul secret al micului antreprenor

De când am devenit mamă am înțeles cu adevărat ce înseamnă să ai la îndemână o serie de instrumente care îți ușureză viața de zi cu zi. Pentru o mămică astfel de instrumente ar reprezenta arsenalul de produse, electrocasnice și accesorii legate de creșterea, îngrijirea, alimentația, odihna și igiena celui mic. Pentru mine ca antreprenor instrumentul wow este acela care mi-ar permite personalizarea accesoriilor sau a obiectelor legate de livrarea produselor. Veți înțelege în următoarele momente cât de prețioasă poate fi pentru un mic antreprenor o ștampilă electronică de tip e-mark.

Imagine | E-mark Colop Romania

Sunt arhitect și fotograf și de multe ori aveam nevoie să livrez fotografii si stickuri usb într-un pachet personalizat. De câțiva ani locuiesc în mediul rural și nu dețin o imprimantă pentru că întreținerea uneia necesită destul de multă mentenanță, mai ales dacă nu e folosită la ordinea zilei. Așa că destul de des mă loveam de o problemă: nu aveam cum și unde să printez sau să imprim logoul și numele clienților mei pe pachetele livrate.

Când am descoperit produsul acesta ușchit e-mark de la Colop mi-am dat seama că am găsit răspunsul la problema cu care mă confruntam de atâta amar de vreme. Nu degeaba a primit și Mențiune Onorabilă în cadrul Red Dot Award 2019 – cea mai renumită competiție de design din lume.

Iată ce îmi place mie la minunea asta de ștampilă electronică:

⭐️se conectează simplu și ușor la ipad, smartphone, laptop prin wifi

⭐️este mică și ușoară, încape în palmă

⭐️funcționează cu ajutorul unei aplicații dedicate și intuitive prin care poți trimite instant grafica de pe un device pe e-mark spre printare

⭐️prin intermediul aplicației poți customiza templateuri de grafică existente sau poți crea noi modele de grafică

⭐️imprimarea se face prin simpla glisare cu mâna a e-markului pe suprafața dorită

⭐️cartușul se schimbă foarte ușor

⭐️autonomie de 4,5 ore

⭐️extrem de portabilă datorită dimensiunii sale

Imagine | E-mark Colop Romania

Apoi mi-am adus aminte de un vis frumos. După ce ne-am mutat în căsuța noastră, construită în livada moștenită de soțul meu, am făcut la un moment dat un soi se brain-storming cu el legat de ce activități sau businessuri am putea desfășura pe viitor aici, fiind mutați la țară. Pentru că avem în curte o mică livadă ne-am îndulcit mult timp cu gândul de a transforma roadele acesteia în produse bio de tip gem, dulceață, compot, țuică de prune. Cum livada noastră mică e populată în proporție de 70-80% cu diferite soiuri de pruni, am zis că tare bine i-ar șade acestui business de familie cu numele și identitatea Livada cu pruni. Pe lângă pruni, ne bucurăm și de fructele a câțiva vișini, cireși, meri și caiși.

Visul nostru a prins parcă formă în imaginația mea, căci tânjeam după o identitate vizuală pentru el de ceva timp.

Logo realizat de mine pentru conceptul Livada cu pruni + imagine cu un borcan de gem de pe Canva

Unul din lucrurile care ne-a turtit un pic fesul legat de acest vis era personalizarea de packaging și borcane, sticle, capace, etichete. Mă lua durerea de cap numai când mă gândeam ce ar implica, câtă chinuială ar fi să realizăm toate aceste accesorii de ambalare și prezentare pentru produsele noastre.

Grafică Livada cu pruni pe un mock-up construit pe baza unei imagini de pe Canva

Nu m-am putut abține, trebuia să vă arăt care era motivul scrâșnirii din dinți la care mă refer și care acum ar putea fi super ușor de rezolvat cu ajutorul instrumentului de care vă spuneam mai sus. Ca să fie cât mai limpede de înțeles am realizat un mock-up a unor elemente ce ar putea fi super simplu de realizat cu ajutorul ștampilei e-mark. Cum? Hai să vedem:

Vizualizare grafică de identitate folosind o imagine din Canva

Așadar iată – așa cum e menționat și în imagine- câteva exemple a ce am putea realiza cu ajutorul ștampilei electronice pentru a veni în sprijinul brandului:

🧡etichete

🧡stickere (exista chiar unele special gândite pentru e-mark, cu semne de ghidaj pentru a marca fără greșeală grafica dorită)

🧡cărți de vizită, pentru că de ce nu?

🧡tot soiul de antete și nebunii de ornare sau personalizare a unei pagini

🧡print adresă pe plic sau cutie –știi momentul ăla când vrei să trimiți un colet și nu vrei să stai să scrii de mână adresa sau să printezi pe un sticker clasic? Nimic mai simplu!

🧡imprimare pe pungi și hârtie de împachetat

🧡customizare alte accesorii de hârtie sau carton

Nu știu voi cum sunteți, dar mie mi s-a făcut subit poftă de gem de prune. Vă rog să mă scuzați! merg să îmi pun o felie cu gem.

Seară faină!

Fata din Livada cu pruni

Advertisements