Mai ușori ca vântul, gâdilând pământul.

Sunt un șofer excelent! Extrem de precaută și alertă în trafic, observ de la distanță orice detaliu sau obstacol de pe carosabil, reușesc să îmi pastrez calmul în orice context. Și toate acestea sunt posibile datorită poziției strategice de pe scaunul copilotului, atunci când soțul meu conduce mașina. Da, ați citit bine! Nu am mai fost la volan de câțiva ani buni. Imaginați-vă reacția mea atunci când am citit enunțul acestei probe propusa de Honda.

Cu toate acestea mărturisesc că de când sunt mămică conduc cu succes și fără accidente grave toate mașinutele lui Ilie, simulez des curse de mare viteza prin casă, mai ales pe pardoseală unde “scârțaitul” roților se aude cu ecou la fiecare slalom printre piesele de puzzle din lemn.

Desigur că nu am putut refuza propunerea atât de seducătoare din partea celor de la Honda Romania de a încerca să dobor recordul de viteză la volanul unui automobil Honda Civic Type R. Și nu oriunde, ci chiar pe legendarul Nürburgring, locul unde visele prind aripi și devin realitate grație unui îndelung travaliu presărat cu încercări nesfârșite pe cea mai lungă pistă de curse din lume.

Cum orice pilot are un ajutor de nădejde alături, am avut dificila sarcină de a îmi alege un copilot pe măsură. Și chiar așa am făcut, nici nu se putea un sprijin mai potrivit ca acesta. În situații tensionate și presărate cu obstacole e vital să fim cât mai relaxați și în armonie cu simțul umorului, nu-i așa? Noroc că e un exercițiu mental și nu o cursă pe bune, altfel nu știu ce m-aș fi făcut cu Seinfeld în dreapta mea pe pista de curse.

Pentru aceia dintre voi care nu cunosc prea multe detalii despre Nürburgring, este important de menționat că este cea mai dificilă, lungă și emoționantă pistă de curse din lume. Este locul unde se testează constant modele noi de automobile și tehnologii inovative care trebuie să treacă marele test al iadului verde pentru a-și dovedi puterea, lucru pe care cei de la Honda l-au făcut cu succes pentru Civic Type R.

Un record de viteză pe pista Nürburgring nu e chiar un fleac, e nevoie de mult exercițiu, de acomodarea cu automobilul, de asumarea riscului care este enorm pentru orice șofer, cu atât mai mult pentru unul prea puțin familiarizat cu o astfel de pistă. Am hotărât alături de Jerry, copilotul meu pus pe șotii, că vom face lucrurile fără grabă, că doar nu suntem în criză de timp. Până ne-am acomodat cu modelul Type R am condus relaxat pe modul Comfort și fără a face abuz de pedala de accelerație. Am descoperit cu satisfacție că acest model de automobil de la Honda a fost gândit cu multă grijă și atenție către șofer, dedicându-i trei moduri de conducere, pentru ca experiența de condus să fie una customizată pe nevoile sale și mulate perfect pe personalitatea acestuia/acesteia. Acestea sunt Comfort, Sport și +R, orientat spre pilotaj.

Credeam că exteriorul este uimitor, asta până când am pășit cu stângacie înăuntru. Am rămas șocată de sentimentul autentic al unui interior de mașină de curse. Nivelul de detaliu și forma de “redactare” a unui bord ce te transpune direct în pielea unui pilot de cursă. Am îndrăznit să mă așez în scaunul destinat pilotului și m-au încercat o serie de sentimente în contradictoriu. Încântată până în capătul călcâielor de emoția acestei oportunități și înfricoșată în același timp. Dacă îmi scapă ceva? Dacă nu reușesc să îmblânzesc sufletul acestui Type R? Un ADN Sport e greu de ținut în frâu, sunetul motorului parcă te îndeamnă să îți depășești limita de confort și să apeși cu putere pedala.

Mi-am stăpânit cu greu emoția și am pornit pentru prima oară motorul. După câteva zeci de minute de testat și armonizat am căpătat ceva curaj și am pus la încercare și modul +R. Am parcurs dramatica distanță a pistei pentru prima oară cu multă emoție și cu mâinile încleștate pe volan, dar Honda nu părea deloc speriată. În timp ce mă acomodam cu ritmul și fluiditatea acestui Civic, Jerry nu-și poate stăpâni râsul și îmi relatează o întâmplare personală:

J: Alexandra, doar două alte persoane din lume știu ce urmează să-ți spun și acestea sunt prietenii mei Elaine și George. Când eram în clasa a noua, ne-au pus să ne aliniem la un capăt al terenului exterior din curtea școlii pentru a vedea cine avea să reprezinte școala la competiție. Urma să alergăm pentru o șansă de a participa la marea cursă. Emoția era sufocantă și suspansul îl tăiai cu cuțitul. Am auzit profesorul de sport strigând:”pe locuri, fiți gata, la semnul meu să plecați” mi s-a părut că am auzit startul prea devreme si am plecat înaintea tuturor, aproape ca am decolat, fugeam cât mă țineau picioarele. Până să îmi dau seama eram cu zece metri înaintea tuturor. Când am terminat cursa, am câștigat. Am fost șocat, nimeni nu a observat pornirea mea prea timpurie.

Eu: Serios? –zic în timp ce îmi alunecă piciorul din ce în ce mai adânc pe pedală.

Caroseria începe a fremăta ușor în timp ce aerul rece și umed tranzitează pliurile aerodinamice ale lui Type R. Mașina asta este făcută pentru viteză, vrea să alerge și nimic nu o poate opri. Nevoia de viteză începe să îmi inunde simțurile și mă cuprinde întru totul. Îmi cobor privirea pentru o fracțiune de secundă și văd că ne apropiem de 200km/h, un record pentru mine, nu și pentru Civic. Jerry se vede nevoit a striga în continuare:

J: Și am scos un timp așa bun la alergat că un mit a început să crească despre viteza mea. Un singur coleg banuia că ceva e putred la mijloc, și acela era Duncan, cel mai rapid dintre toți. Tot liceul am fugit de ora de sport și de fiecare dată când ma provoca să alerg refuzam. Și astfel legenda a crescut. Toată lumea voia să particip la vreo cursa. M-au implorat. Antrenorul mi-a chemat părinții. Pledoarie. Spunându-le că a fost un păcat să-mi risipesc talentul primit de sus. Dar i-am răspuns în același mod în care am răspuns tuturor. Am ales să nu alerg.

Eu: pe cât de hilară este această amintire, nu pricep, ce legătură are cu ce facem acum? Era simplu dacă tot ce aveam de făcut pentru a încerca să doborâm acest record de viteză era să alergi tu, Jerry!

J: Probabil niciuna! Dar sunt destul de familiarizat cu cursele și mașinile. Poate nu în același context. Dar am fost înnebunit după mașini toată viața, de când aveam nouă ani. E ceva de care sunt pur și simplu foarte conștient.

Eu: Ce simpatic! Încearcă să te concentrezi puțin, te rog! Eu sunt la volanul chestiei ăsteia și nu mă ajuți deloc!

Imediat ce am grăit am început să simt pericolul și dulceața de nedescris a pistei. Cu fiecare km în plus pe bord simțeam cum pot pierde oricând controlul. Curbele erau din ce în ce mai strânse, vizibilitatea era scăzută și traseul extrem de imprevizibil. Era imposibil de anticipat orice mișcare, orice secundă.

J: privește partea bună! Măcar nu suntem în New York într-o cursă de anduranță pentru a identifica singurul loc de parcare liber din centru.

Cum o treime din timp vremea e ploioasă și temperamentală, nici nu a fost de mirare când picăturile de apă au început să apară de nicăieri. Pista devenise sticloasă și alunecoasă. Pericolul cursei era ca o chemare asurzitoare într-un imprevizibil dans pe asfalt. Vroiam să închid ochii de teamă, însă deja era aproape ca și când pluteam orbește pe pistă. Suspensiile, cauciucurile și frâna erau testate intens, aproape până în punctul de rupere, aș fi crezut. Cu toate astea fiecare componentă a fost proiectată și testată pentru a oferi o experiență cu adevărat autentică. Type R își merită numele, este încununarea inovațiilor tehnice, fiind rodul cunoștințelor acumulate de Honda și propulsându-ne în viitor prin întruchiparea și materializarea ambițiilor sale în acest model de Civic. Nürburgring este un pântece negru al descoperirilor revoluționare în materie de anduranță și tehnologie. Pentru noi această cursă pentru un record de viteză era o experiență nouă și cutremurătoare, pentru Type R-– însă– era un Goliat ce mai fusese răpus cândva. Mașina părea că are o minte și o voință proprie. Pe asfaltul ud părea că a prins aripi și uitasem complet de ce eram aici. Mâna îmi glisa sistematic pe maneta de viteză, de parcă o conduceam de o viață. Nici nu țin minte cum sau când s-a întâmplat exact, dar m-am trezit dintr-un profundă amorțire a auzului cu țipetele de bucurie ale lui Jerry:

J: Aaaaaa! Incredibil! Am depășit recordul! De necrezut!

Eu: ceeee? Nu înțeleg!! Cum e posibil?

J: Ai auzit? Am spus că am reușit! Aș dori să fac unul din acele salturi pe care le fac în filme; peste un pod, în aer, cu o explozie uriașă. Ar fi un moment final al cursei! Haha! Uită-te la mine, tremur ca un pudel de bucurie în fața castronului cu mâncare!

Ăla a fost ultimul lucru pe care mi-l amintesc! Șocul depășirii unui moment care paralizează trup și suflet. Cumva am încetinit și am reușit sa ies cu bine din mașină. Nu ma întrebați cum! Nu există explicație logică sau vreo înregistrare video a momentului, destul de stupid acum ca mă gândesc la asta. Cum de nu ne-a dat prin cap să imortalizăm un asemenea moment. Dar așa se întâmplă de cele mai multe ori în viață. Clipele cu adevărat memorabile sunt cele pentru care singurul memento este o amintire vie. La fel ca cea a unui record.

Pentru cei curioși de modelul Type R las aici linkul unde puteți vedea lista de prețuri cu automobile Honda Civic de vânzare.

Articol scris pentru Proba 2 de SuperBlog 2019.

Dialog partial adaptat dupa o serie de citate sau replici din serialul Seinfeld.

Advertisements