Cum a fost la a doua nastere naturala, in pandemie

Am nascut pe 16 ianuarie 2021 o galusca mica de 2940g si 49cm. In timp ce scriu aceasta postare inca sunt la maternitate si astept sa se trezeasca mititica si sa ne pregatim de externare.

Am zis sa profit de aceste clipe linistite (cu care probabil nu ma voi mai intalni prea curand) sa las aici experienta nasterii cu numarul 2, cat inca e proaspata in mintea si trupul meu. Acasa ma va intampina un toddler de 2 ani si jumatate cu care abia astept sa ma reintalnesc, sa il strang in brate si de care mi-a fost extrem de dor. Stiu ca i-a fost foarte greu zilele acestea fara mine si e nerabdator sa isi cunoasca surioara.

Toata nebunia a inceput intr-o dimineata de sambata, in contextul pandemiei covid19. Lucru care mi-a provocat un stres enorm pe toata perioada sarcinii. Timp de jumatate de an am evitat orice deplasare inutila si am stat la distanta de toti cei dragi, ceea ce s-a dovedit a fi extrem de greu. Instinctul era sa ne vedem cu toti sa impartasim cu ei asa cum se cuvine bucuria sarcinii si faptul ca urma sa intampinam in familie un nou membru.

Asa cum spuneam, sambata dimineata a inceput totul, pe la ora 7:30 m-am trezit dupa multiple foieli nocturne, crezand ca pur si simplu nu imi gasesc o pozitie confortabila. Ceva ma deranja si credeam ca e vorba de faptul ca bebe se aseaza ciudat in burtica sau ca ma loveste. Simteam o presiune mai puternica in partea de jos a abdomenului. Dupa ce m-am ridicat din pat am inceput sa realizez faptul ca acea presiune nu era din cauza unei pozitii anume in pat, ci era o senzatie ce se repeta la un anumit interval de timp. Am deschis aplicatia de monitorizat contractii de pe telefon si constat cu uimire ca intervalul era de aprox 6 minute. In momentul acela m-am speriat nitel. I-am spus sotului si el a fost de acord cu mine ca era cazul sa ne pregatim sa mergem la spital.

Dupa cel mai rapid si stresant dus din viata mea, ne-am luat la revedere de la Bubu si ne-am suit repede in masina. Pana la spital am facut 40 minute, timp in care am avut vreo 6-7 contractii suportabile. Ajunsi acolo am asteptat putin la camera de garda si pana am intrat inauntru se facuse ora 9. Am avut noroc si Dr. mea era in spital, asa ca a venit foarte repede sa ma consulte. Supriza: eram dilatata 4 cm, spre uimirea mea si a doamnei Dr.

Dupa ce mi-au fost monitorizate cateva contractii si a vazut ca eram 4 cm dilatata, doamna Dr. m-a trimis direct in sala de nasteri, deoarece lucrurile pareau sa progreseze destul de repede. Ajunsa acolo, pana am terminat de completat toate formularele si pana a revenit doamna Dr. sa ma consulte, dilatatia deja atinsese valoarea de 7cm. Contractiile au fost foarte bune si usor de tolerat pana la 8 cm dilatatie. Asta se intampla in jur de ora 10:30 cand mi-au fost rupte membranele ca sa putem progresa mai usor catre momentul nasterii. Din acel moment pot spune ca au inceput durerile, la inceput cat de cat acceptabile, insa foarte rapid au crescut in intensitate si deoarece eram suficient de dilatata nu am mai apelat la anestezie epidurala. Datorita acestui lucru am putut sa nasc mai repede si mai usor decat credeam ca e posibil. La 11:30 deja nascusem. Nu ma asteptam la o expulzie ce a venit parca de nicaieri, dupa doar 4 contractii si impingeri dureroase.

Despre astfel de nasteri citeam doar pe grupurile de mamici, ma minunam si credeam ca e prea frumos sa fie adevarat. Ma gandeam ca probabil trecuse ceva timp de la nastere si au uitat de durerile din timpul travaliului, ca poate exagereaza cand spun ca au nascut usor. Marcata fiind de prima mea nastere naturala, care a survenit dupa oxitocina si epidurala si care durase aproape 12 ore, timp in cate am trecut prin valuri si valuri de durere intensa nu credeam ca o astfel de nastere este posibila sau ca mi se poate da sa traiesc.

Later edit: ziua in care s-a nascut Mara se aseamana cu ziua de azi. Zapada si polei. O zi in care fulgii de nea danseaza agale in timp ce cad din vazduh si lumea pare inghetata cu totul. Zgomotul de fundal dispare si totul pare cuprins de o liniste usor tulburatoare. Cred ca mititica se gandise ca e nevoie de un asemenea fundal pentru ca primul ei strigat sa rasune si mai tare in mintea si inima mea.