Parcursul meu vestimentar din adolescență și până în prezent

Când eram copil nu aveam nici un cuvânt de spus legat de garderoba mea. Mama era stilistul meu personal, iar eu eram mai mereu îmbrăcată cu vreo fustiță sau rochiță roz, verde sau albastră. Multe din haine le croia chiar ea și obișnuia să le coasă la mașina de cusut a bunicii sau să le lucreze de mână din fire de lână. Mai târziu am descoperit că eu și mama avem gusturi destul de diferite în materie de modă și definiții care se bat cap în cap atunci când vine vorba de ce este frumos.

Dacă la 5 ani îmi plăcea la nebunie să probez hainele și pantofii ei cu toc, aveam să îmi schimb complet părerea în adolescență, când am învățat că nu oricine se descurcă bine pe tocuri și că nu prea îmi mai plac fustele sau rochiile.

De fapt, anii de liceu se dovedeau a fi o perioadă destul de tulbure pentru mine, în care încercam să depășesc un soi de criză de identitate. Ca mulți adolescenți, mă împotriveam adesea doar de dragul rebeliunii, însă cu toate astea eram o fire introvertită, lucru care ma urmărește și până în ziua de azi. Și cum introvertitul nu prea vrea să iasă în evidență am adoptat ținute all black și cu un pic de iz de rock, care era la modă printre tineri. Jeanșii negrii erau piese nelipsite din dulapul meu. De cele mai multe ori îi purtam cu tricouri negre ce aveau inscripționate mesaje care mi se păreau cool sau topuri negre uni. Câteodată purtam tricouri cu printuri ceva mai daring. Țin minte și acum perechea mea favorită de adidași de damă din liceu. Erau negri, oversized și cu print alb-negru cu inscripții similare cu textele graffiti. Deloc similari cu ce aș purta acum.

În primii ani de facultate îmi redescopeream latura creativă și odată cu ea învățam să iubesc iar culorile. Atât de mult încât mai toate perechile mele de pantaloni sau jeans erau puternic colorați: verzi, mov, albaștri sau roșii. Ulterior m-am îndrăgostit de tonurile pământii și de culorile verde tomnatic și arămiu. Nu mă mai săturam de culoare, ținutele mele erau combinații statement cu culori îndrăznețe și patternuri jucăușe. Aveam câteva perechi de încălțăminte de damă din piele întoarsă pe care le purtam des toamna cu pantalonii mei colorați.

Pe la mijlocul facultății am dezvoltat o mică obsesie pentru patternurile geometrice, în special pe cele de tip tartan. Aproape toate cămășile mele erau în acest stil, cu printuri de diferite nuanțe, tot felul de combinații de culori strânse laolaltă sub formă de carouri. De fiecare dată când vedeam o astfel de cămașă în magazin cedam tentației de a o proba și nu puține erau ocaziile în care îmi cheltuiam ultimii bani de buzunar pe o astfel de cămașă. O purtam cu jeans negri sau albaștri, uneori chiar cu pantalonii mei colorați peste care încă nu trecusem complet. Dacă pe vremea aceea aveam smartphone și aplicații de shopping cum e cea de la Answear, cred că buzunarul meu de student ar fi avut grav de suferit.

Pe măsură ce cunoștințele de design și arhitectură se sedimentau și gusturile mele în materie de fashion începeau să semene cu stilul arhitectural favorit: minimalismul. Am ajuns să apreciez simplitatea unei piese vestimentare și să văd frumusețea într-un croi hotărât cu o linie clară și detalii subtile ce conturează elegant un tot. M-am reîndrăgostit de ținutele all-black – sub o altă formă și alt stil de această dată, dar și de nuanțe pământii, bejuri și ocazionale tonuri pastel sau roz prăfuit. La fel ca în arhitectură am descoperit importanța materialelor de calitate și sentimentul inegalabil dat de țesături naturale precum lâna și mătasea.

Așa cum spuneam într-un articol anterior acest stil este ideal pentru întâlnirile cu clienții, very professional.

De când sunt fotograf și mamă the new minimal a traziționat către un stil ceva mai lejer și potrivit pentru motherhood și stil de viață on the go căruia i-aș spune the minimal casual, caracterizat prin ținute casual pe același principiu al minimalismului vestimentar, piese esențiale simple, ușor de combinat și extrem de comode.

În decurs de 11 ani stilul meu a evoluat în ceea ceea ce e acum. Pentru mine a părut aproape insesizabilă tranziția între stiluri, dar privind în urmă constat că au existat aceste câteva etape evolutive în care am putut observa caracteristici comune și definitorii pentru fiecare din ele. Preferințele mele vestimentare au crescut odată cu mine și au rămas mereu fidele mie.

Voi cum v-ați defini stilul vestimentar de azi?

Articol scris pentru Proba 12 de Superblog 2019.

Colaje realizate din imagini de pe aplicația Answear și din galeria personală

Advertisements