Trendul favorit vs. trendul cel mai puțin apreciat

În orice profesie ce implică contactul și interacțiunea constantă cu persoane noi și potențiali clienți “ambalajul” contează. Prima impresie are un anumit impact și lasă o amprentă profundă în orice relație profesională nouă, indiferent că ne place sau nu, așadar pentru cineva care dorește să se facă remarcat în mod plăcut felul în care se afișează în societate devine o carte de joc importantă, am putea spune chiar o carte de vizită. Daca pentru aceasta din urma avem nevoie de serviciile unui designer grafic și ulterior de un print profesional, în ceea ce privește moda și trendurile actuale vom apela la branduri cunoscute și magazine ce ne pun la dispoziție o gamă variată de articole vestimentare, de încălțăminte și accesorii dacă ne dorim să alegem ceva de calitate.

Nu sunt o fashionistă, recunosc! Cu toate acestea, pentru fiecare dintre noi ca mame sau femei, exista câteva căsuțe pe care trebuie să le bifeze un articol pentru a fi demn de cumpărat.

A fost nevoie de câțiva ani buni până să descopăr și să învăț ce anume caut atunci cand intru într-un magazin, ce îmi place și care din stilurile care îmi plac mi se potrivesc. În perioada liceului stilul meu vestimentar era constituit dintr-un mare amalgam de articole care nu aveau nici o treabă unul cu altul. Nu eram obișnuită cu ideea de a gândi la nivel de ținută(outfit). Cumpăram haotic articole care nu se regăseau cu nimic altceva din șifonier și pe care de multe ori ajungeam să le fac pierdute prin dulap. Nici nu vedeau lumina zilei vreodată pentru ca nu se potriveau cu nimic. Ce risipă de energie și bani, nu?

Ulterior, după absolvirea facultății, mi-am dat seama ca sunt anumite principii pe care le-am preluat din studiul arhitecturii și le-am aplicat în ceea ce privește propria garderobă.

Less is more!

— Ludwig Mies van der Rohe

“Mai puțin înseamnă mai mult.
Mies van der Rohe a considerat că frumusețea se găsește în simplitate și că atunci când ne rezumăm la aspectele esențiale ne putem concentra pe tot ce e cu adevărat important. Această idee simplistă transmite mult prin puține cuvinte, cuvinte pe care am ajuns să mă sprijin de multe ori, chiar și in ceea ce privește moda. De multe ori mi s-a părut ca designul vestimentar este înrudit cu designul de interior sau arhitectura, nici nu e de mirare. Sunt numeroși designeri vestimentari care se inspira din arhitectură și invers.

În arhitectură am fost mereu atrasă de modernism, minimalism, forme simple si clare, plan liber, open space. Totul aerisit si spațios, însă primitor și comfortabil. Nu e nici o supriză, deci, că aceleași lucruri m-au atras și în materie de fashion. Îmi plac croiurile simple cu un pic de ceva greu cuantificabil: fie o croială ușor asimetrică sau o textura interesantă, tonuri pământii, o nuanță pală sau un pattern discret.

Încercând să găsesc cea mai apropiată corespondență în materie de modă a acestui minimalism din arhitectură am făcut un scurt research online. Am descoperit că una din binecunoscutele reviste de fashion exemplifica prin imagini de la prezentările celor mai mari case de modă care sunt tendințele sezonului AW1920. Astfel am putut identifica cu mai multă ușurință tendința mea favorită, care până de curând pentru mine nici nu avea un nume, era pur și simplu.

The New Minimal este trendul care mi-a furat inima, cel care pare că însumează toate principiile dupa care mă ghidez atunci când merg la shopping sau vânez virtual articole în magazinele online. Stilul pragmatic, dar chic. Piese clasice updatate cu un mic twist ce le readuce în contemporan. Un fel de new classic. Era și normal să fie așa.

Întodeauna m-am descurcat mai bine să îmi expun ideile pe cale vizuală. De aceea pentru a ilustra cât mai clar conceptul tendinței pe care o îndrăgesc am realizat două moodboarduri cu o serie de piese selectate din aplicația online Answear.

Prima ținuta propusă este ceva ce un arhitect ar purta la o expoziție, un social event sau o conferință. Asta pentru ca regăsim propuse botinele cu toc, deloc potrivite pentru lucru care de multe ori implica și vizite pe șantier. Botinele din colajul de mai jos sunt superbe, potrivite chiar și pentru un outting cu clienții sau o întâlnire. Mai multe astfel de botine de damă găsiți pe siteul Answear.

Primul moodboard conține:

Deși poate pentru mulți care privesc din exterior profesia de arhitect sună a ceva glamoros, viața noastră nu e numai expoziții și anuale de arhitectură, sau cel puțin nu e așa pentru cei mai mulți dintre noi. Mulți arhitecți au birouri individuale și cam 80% din timp este dedicat lucrului efectiv. Natura profesiei impune totuși un soi de dress code, sau poate noi am ajuns să ni-l redactăm odată cu trecerea timpului. Oficial sau nu, arhitecții sunt fani non-culori, în special negru. Negru este considerat un classic must have in orice ținută de designer sau arhitect. De multe ori însă când vor sa iasă din ținuta all-black vor combina negru cu alb sau gri, și ocazional cu bejuri sau nuanțe pământii.

Așadar să vorbim despre a doua selecție ce reprezintă o combinație perfectă pentru o zi de lucru la birou sau întâlniri pe șantier cu constructorul și nu numai, deoarece toate articolele alese sunt casual și comfortabile, în special cizmele alese în acest scop. Geanta este un accesoriu vital pentru orice femeie, iar pentru o femeie de profesie arhitect ea este un fel de briefcase, în care ideal ar trebui sa își găseasca loc și printurile proiectelor sau eventual o tableta, ori un laptop portabil. Spațiul interior al unei genți devine astfel vital. Am fost plăcut suprinsă să găsesc pe siteul Answear o gama variată de genți de damă de diferite dimensiuni.

A doua ținută include:

O astfel de ținută business impresionează prin simplitate, iar eleganța sa se regăsește în subtilitate. Frumusețea ei se poate observa în detalii, suprapuneri și alăturări armonioase de texturi și materiale.

Și astfel am ajuns la partea neplăcută a acestui articol: trendul pe care îl apreciez cel mai puțin. Aș spune chiar deloc! Este vorba despre logourile supradimensionate pe articolele vestimentare, accesorii sau încălțăminte. Dar să nu fiu radicală. În toată sinceritatea, sunt desigur și branduri sau articole ce se supun acestui trend și găsesc o manieră mai elegantă de a ilustra brandul printr-un astfel de print de mari dimensiuni. Însă în foarte multe din cazuri afișarea unui astfel de logo supradimensionat ajunge să pară ostentativă. Sunt conștientă de faptul că în mare parte asta este probabil și intenția lor, de a afișa puterea brandului, este un exces de zel intenționat. Pentru mine însă recunosc că este un pic prea mult. Într-un astfel de tricou cred că m-aș simți ca și când haina mă poartă pe mine când ar trebui să fie fix pe dos.

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

Advertisements