Sunt o mama rea cel putin o data pe zi!

“Sunt o mama rea!” Imi trece prin gand cel putin o data pe zi in ultima vreme. Sunt multe momente in care ma simt atat de obosita, descumpanita si asa de prost echipata pentru rolul asta de mamica incat nu ma pot abtine sa nu gandesc astfel. Stiu ca multe mame se simt asa, multe dintre noi ajungem in locuri intunecate ale mintii atunci cand ne aflam intr-o situatie dificila alaturi de cel mic. Ce e ciudat e ca de multe ori, la o zi sau doua distanta, daca revizitez motivul pentru care mi-am spus in sinea mea ca sunt o mama rea dupa ceva somn sau o analiza mai la rece pare pueril ca am putut sa gandesc asta.

Nici o mama nu e perfecta, iar de multe ori noi femeile ne judecam foarte aspru cand vine vorba de puii nostri.

Sunt zile cand ma simt bine si energizata, vad lumea cu ochi odihniti (sau ceva mai odihniti) si nu cad prada unor asemenea ganduri care sa imi clatine increderea in mine sau sa imi umbreasca aventura de parinte la care m-am inscris alaturi de tatal lui Bubu .

Dar mai sunt si zile in care sunt vulnerabila. In astfel de zile in care abia reusesc sa ma mentin treaza din cauza lipsei de somn sau a oboselii acumulate, daca nu reusesc sa ii gatesc nimic si recurg la rezolvari rapide gen fructe si legume simple sau biscuiti fara zahar cu iaurt sau fructe, am procese de constiinta tot restul zilei. Si spre rusinea mea se intampla des astfel de lucruri, uneori dupa multe nopti in care somnul lui Bubu a fost agitat si trezirea s-a facut la 4-5 dimineata ma transform in acea mama care ii porneste TVul pe desene animate lui bebe, doar ca sa pot avea liniste si ragaz macar 40 de minute si sa ma odihnesc langa el pe canapea.

Cu siguranta nu sunt asa de tare pe pozitie cum mi-as dori, imi spuneam ca niciodata nu o sa il las la TV, ca o sa petrecem quality-time impreuna si ne vom juca tot felul de jocuri. Si apoi imi vad reflexia obosita in ecranul televizorului si ma gandesc: “sunt o mama rea!”.

Cand ma surprind rastindu-ma la el, ca nu reusesc sa imi dau seama de ce bazaie ca o albinuta mofturoasa, desi obisnuiam sa le fac mamei mele sau sotului meu observatie daca ridica tonul, pentru ca, nu-i asa? “sunt prea mici sa inteleaga si nu trebuie sa ne rastim la micii omuleti ca ei nu stiu cu ce au gresit si trebuie sa fim rabdatori!” Apoi ajung eu insami la ceea ce pare a fi “Capatul Puterilor” in timp ce incerc sa ii pun pentru a 5 oara scutecul, dar el se ridica si o zbugheste in orice alta directie. Atunci ridic tonul si secunda urmatoare imi dau seama ce am facut si imi spun in gand: “sunt o mama rea!”

Sunt mama! Ma pierd cu firea mai des decat obisnuiam, pentru motive marunte si prostesti! De multe ori duc razboaie intregi cu tatal lui, pe motiv ca el a dormit ceva mai mult decat mine azi-noapte. Sau uneori il invidiez ca nu il poate alapta si in mintea mea el a scapat victorios de aceasta eterna lupta a co-sleepingului cu bebe. Ca nah! El nu e inzestrat cu lapticul matern si nu poate sa il adoarma daca se trezeste asa usor. El nu e mama, si il invidiez uneori pentru asta! Desi stiu prea bine cat sunt de victorioasa. Ca am castigat detasat -momentan- la cursa asta cu “la cine vrea mai mult bebe” doar pentru ca sunt mama lui. Si ma bucur si profit zilnic de toate dovezile de dragoste si toate dezmierdarile bebelusesti. Ma scald in rasete si alintari dulci, in pupici umezi si stangaci de bebelus, in imbratisarile lui calde atunci cand ma striga si vrea sa il tin strans in brate.

Sunt si zile grele, destul de multe! Mai ales cand trebuie sa te supui cu sfintenie vointei bebelusesti de a se juca la 5 dimineata. Sau de a merge cand pe tine te doare spatele atat de rau ca abia il tii in brate. Oftam si mergem mai departe, asa fac mamele!

Insa la sfarsit de zi cand toate bataliile au fost purtate si il vad pe el langa mine dormind atat de linistit si simtindu-se in siguranta ma simt victorioasa! Cand il aud cum chicoteste si rade in somn ma simt extrem de implinita ca am reusit sa petrecem cu bine inca o zi impreuna si ca e un copil fericit. Iar fericirea lui umple toate paharele pe jumatate goale ale mamicitiei si face ca oboseala si noptile nedormite sa merite.

Sa fiu mama e o bucurie fara margini!

Sa ne aducem aminte de cat de norocoase suntem, si cand ne simtim la pamant cu toate sa ne ridicam si sa ne spunem simplu si victorios: “sunt mama!”.

Advertisements