Cum sa organizezi petrecerea de 1 an a lui bebe acasa in gradina

Prima zi de nastere a lui Ilie era asteptata cu bucurie de toata lumea, dar evident ca mami era cea care nu mai putea de entuziasm si nerabdare la gandul ca puiul mic de om urma sa faca un anisor! Primul lui an de viata trebuia sarbatorit desigur in familie si cu cativa prieteni dragi noua asa ca dupa ceva calcule si lungi consultari cu sotul am luat decizia ca o sa il sarbatorim asa cum se cuvine acasa, in gradina. Veti afla care au fost ratiunile din spatele acestei decizii in cele ce urmeaza.

Cum organizam petrecerea pentru ziua de nastere a celui mic?

E nevoie de un pic de organizare. Stiu ca, de cele mai multe ori, pentru noi mamicile e destul de greu sa gasim timp si energie pentru a ne pune gandurile in ordine. Pentru mine aceasta a fost a doua experienta a organizarii unui eveniment in familie la noi acasa, asa ca pot spune ca lucrurile au mers ceva mai usor cu aceasta ocazie. Mai jos veti gasi cele necesare sub forma de lista pentru a fi mai usor de urmarit si bifat pe parcurs. Iata ce trebuie sa stim si sa hotaram atunci cand vrem sa organizam o petrecere pentru cel mic. Exista o serie de detalii ce nu pot fi lasate la intamplare daca dorim un oarecare control asupra evenimentului.

Trebuie sa stabilim urmatoarele aspecte:

Am sa va povestesc mai multe despre fiecare obiectiv de pe lista si o sa va spun si ce am ales noi pentru aniversarea lui Ilie.

📅 Data pentru petrecerea aniversara. Aici e destul de simplu. La noi a fost chiar ziua de nastere a lui Ilie, deoarece in acest an a cazut in mod convenabil intr-o zi de sambata. Daca in cazul vostru ziua celui mic pica in timpul saptamanii trebuie sa luati in calcul si faptul ca e posibil ca multi dintre cei pe care ii veti invita sa nu fie disponibili decat in weekend, asadar stabiliti o zi astfel incat sa fie bine pentru cat mai multe persoane.

💰 Bugetul aproximativ. Acesta il veti stabili luand in considerare lista voastra si raportand punctele din lista la venitul vostru, al parintilor. Nu e cazul sa exagerati nebuneste cu cheltuielile, importanta este atmosfera si motivul de bucurie pentru care organizati acest eveniment.

👨‍👩‍👦‍👦 Numarul de invitati. Incepem sa completam lista cu membrii familiei cei mai apropiati (bunici, nasi), apoi adaugam prietenii cei mai apropiati si in functie de buget si spatiul de care dispuneti puteti extinde lista cu alti membrii ai familiei sau cunostinte, colegi de lucru. Noi am avut 20 de invitati (17 adulti si 3 copii mici)

🌳 Locatia unde va avea loc petrecerea. Luand in calcul bugetul si numarul de invitati e posibil ca ideea de a organiza o petrecere acasa sa fie buna sau nu. La noi a fost perfect deoarece dispunem de o curte generoasa si vremea a fost calduroasa, astfel incat am putut tine petrecerea afara in aer liber, in livada cu pruni. In functie de sezon si alte variabile e bine sa luati in calcul si posibilitatea de a muta petrecerea la interior, ca plan B. Sau daca acest lucru nu e o posibilitate din cauza ca evenimentul are loc iarna sau spatiul la interior e neincapator, atunci poate ar fi ideal sa alegeti ca locatie un spatiu de inchiriat.

Daca este vara putem sa va recomandam Gradina cu licurici ca locatie exterioara cu spatiu de joaca pentru cei mici. Pentru evenimente la interior o idee buna este Mom o’clock.

🐝 Tematica evenimentului. O veti alege in functie de inspiratie, personalitatea celui mic sau locatie. Orice este posibil atata timp cat va lasati imaginatia sa zburde asemenea unui copil. Noi am avut un Animal Pool Party, pentru ca vremea a fost extrem de calduroasa la sfarsit de iulie, asa ca cromatica a fost una care sa corespunda cu aceasta tematica. Poate fi de ajutor sa va alegeti o schema de culori drept inspiratie pentru a lua decizii in legatura cu tot ce veti comanda sau achizitiona pentru aceasta petrecere. Va dau ca exemplu schema noastra de culori, respectata mai mult sau mai putin si regasita in elementele din cadrul petrecerii.

💌 Invitatiile. Daca evenimentul este de amploare poate merita sa investiti in invitatii ce pot fi daruite sau trimise prin posta invitatilor. Daca petrecerea este restransa puteti sa realizati o invitatie digitala pentru cei dragi. Exista o serie de aplicatii in AppStore perfecte pentru asa ceva. Noi am optat pentru o invitatie digitala.

🍤 Catering / Mancare. Aici trebuie sa hotarati la cine apelati pentru mancare. Reusita unei petrecerii este influentata foarte tare de calitatea mancarii servite. Oamenii se simt mai bine la un eveniment atunci cand mancarea nu dezamageste nici cele mai exigente asteptari. Noi am comandat mancare de la Bucate pe Roate si la botezul celui mic si acum la aniversarea de 1 an si am fost extrem de multumiti de meniurile lor. Foarte gustos totul!

🍽 Tacamuri si vesela. Anul trecut la botez am optat pentru vesela ceramica si pahare din sticla. Anul acesta pentru petrecerea de 1 an am ales o varianta baby-friendly si mai prietenoasa cu mediul: farfurii si pahare din hartie/carton, paie din hartie de la Aniversaria. Tacamurile insa au fost de inox, deoarece petrecerea a fost tinuta afara si din cauza vantului am ales sa folosim tacamurile pe post de pres-papier pentru farfuriile si servetelele de hartie. Lucru pe care vi-l recomand daca veti opta pentru o petrecere in aer liber.

🍹 Bauturi. La capitolul bauturi pentru ca a fost o petrecere de copii, am optat pentru o limonada home-made de sotul meu din lamai, portocale, sirop de visine din recolta proprie, menta si gheata. Hmmmm, a fost delicioasa! Desigur ca am completat meniul de racoritoare cu ceva doze de cidru Strongbow pentru adulti, suc de fructe “La Livada” fara zahar pentru copii, apa minerala si plata din plin si multa gheata la congelator pentru a racori bauturile.

Daca petrecerea are loc vara gheata este esentiala, asa ca nu uitati sa o includeti in lista de cumparaturi!

🍩 Desert sau Candy bar

Prajiturile au fost comandate tot de la Bucate pe roate, incluse in multe din meniurile lor.

🍰 Tort aniversar. Tortul nostru a fost comandat de la o cofetarie din proximitate din motive de logistica. Daaaaar nasica lui Ilie ne-a facut o supriza minunata si a pregatit si ea un tort raw vegan pentru copii. Mai jos il puteti admira in toata splendoarea lui.

Lumanarile Happy Birthday au fost comandate tot de pe Aniversaria.ro.

Daca totusi locuiti in Bucuresti pentru torturi va recomandam atelierul Cardamom et Chocolat. Atelierul realizeaza atat torturi minunate si dulci cu ciocolata sau ce va mai trece prin cap, dar si torturi raw baby-friendly (pentru cei mici).

🥳 Mese si scaune. Mesele au fost realizate custom de un membru al familiei, scaunele achizitionate de la Ikea, pliabile pentru a fi cu usurinta depozitate in restul sezonului. Fetele albe de masa au fost cumparate tot de la Ikea, la fel si felinarele folosite noaptea pentru iluminat. Peste fetele de masa am ales sa asezam niste fete de tip musama cu motive de donuts si sprinkles de la Aniversaria intrucat era petrecere in aer liber cu copii, asa ca trebuia sa fie liber la mozoleala! 😂

🏓 Activitati pentru copii. Noi am optat pentru o piscina gonflabila (comandata din aplicatia Emag) ca activitate pentru ei, numai buna de balaceala si minunata pentru a se racori cei mici. Ideea a fost imbratisata cu succes de trupa vesela, lucru vizibil si in imagini. In functie de spatiul pe care il aveti la dispozitie, buget si sezon puteti opta si pentru alte activitati de exterior.

🎈Decoratiuni si baloane. Am gasit o varietate de astfel de elemente de petrecere pe Aniversaria.ro

🎵 Muzica. Puteti sa va realizati din timp un playlist pentru cei mici pe youtube sau puteti alege sa va distrati in aer liber fara muzica, cred pentru copii cantecul pasarilor este fascinant si nici nu e nevoie de altceva.

📷 Fotograf. Daca sunteti din Bucuresti sau imprejurimi va putem recomanda pe cei de la Twin Lens pentru petreceri aniversare.

Noi ne-am simtit tare bine si petrecerea in aer liber a fost un real succes. Cei mici s-au simtit in largul lor si s-au bucurat de Pool Party si de natura.

Voi ce idei ati pus in aplicare pentru petrecerea copilului?

Scrieti-mi in comentarii daca credeti ca am omis ceva in acest articol!

Like si share sunt apreciate daca acest articol v-a fost util!🙏

Advertisements