Gata, sunt mama?

Imi doream de ceva ani deja sa fiu mama, dar in sufletul meu era si ceva spaima.Nu eram la prima incercare, pierdusem o sarcina, insa nu asta era singurul fundament al fricii mele. Imi era teama de cat de permanenta va fi aceasta noua responsabilitate. Si cum spre deosebire de un hobby pe care il poti abandona oricand “no questions asked”, rolul de mama este pentru totdeauna si nu mai exista cale de intoarcere. Nu, nu poti sa zici: “gata, am obosit! Nu mai vreau!” ca unui hobby atunci cand constati ca nu ti se potriveste sau te-ai plictisit si nu mai ai energie suficienta. Adica poti sa gandesti asta si sa o spui, dar mogaldeata de om de langa tine nu intelege si asa ca trebuie sa treci peste ce simti in momentul ala si sa fii mama!

Momentul in care am aflat ca sunt insarcinata (din nou) a venit ca o gura de aer proaspat. Simteam ca e momentul sa incerc inca o data sa fiu mama. Trecuse fix o luna de la ziua mea de nastere, cand am suflat (cliseic) in lumanari mi-am pus in gand singurul lucru care merita dorit in acea clipa, practic tot ce mai lipsea pentru a ne intregi pe mine si pe dragul meu S. Cineva acolo sus mi-a auzit rugaciunea si astfel eram pe cale de a da nastere unui bebe scump.

Advertisements